Archives

Categories

Vernisajul expoziției Artă și Ceremonial la Mesele Regale

     Vineri, 5 iunie 2015, ora 14.00, la Muzeul de Istorie și Arheologie din Parcul Monumentul Independenței va avea loc vernisajul unei expoziții itinerante de excepție, intitulată  Artă și Ceremonial la Mesele Regale, organizată de ICEM Tulcea în colaborare cu Ministerul Culturii – Muzeul Național Peleș.

     Expoziţia, al cărui proiect muzeografic este opera colectivului de specialiști de la Muzeul Național Peleș,  aduce în prim-plan detalii din viaţa cotidiană a familiilor regale din România perioadei 1866-1930. Vizitatorii pot admira piese de mobilier și obiecte de artă decorativă de o inestimabilă valoare istorică și estetică, destinate odinioară meselor regale: servicii de masă din porțelan și argint, servicii de pahare, tacâmuri, seturi de masă pentru călătorii, obiecte achiziționate  din manufacturile europene și orientale, la sfârșitul sec. al XIX-lea și începutul sec. al XX-lea,  realizate de artiști orfevri, sticlari, ceramiști, ce fac în prezent parte din patrimoniul prestigioasei instituții culturale – Muzeul Național Peleș. De asemenea, sunt prezentate documente ce au legătură cu ceremonialul la Curtea Regală: programul şi meniul zilnic, cu felurile de mâncare preferate ale suveranilor, cu oaspeţii de marcă invitaţi la dejunurile oficiale şi la seratele dansante.

Expoziția va fi deschisă în perioada 6 iunie – 12 octombrie 2015, putând fi vizitată de marți până duminică în intervalul orar 900 – 1700.

Informaţii suplimentare la sediul Muzeului de Istorie şi Arheologie din Tulcea, Parcul Monumentul Independenţei, str. Gloriei, tel. 0240 / 51.36.26.

Sponsor: SC Piccolo Angelo SRL

AfisTL

2 comments to Vernisajul expoziției Artă și Ceremonial la Mesele Regale

Leave a Reply

  

  

  

*

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>